Festivalul vinurilor tinere TULBUREL

Moto-ul Festivalului: Vinurile Moldovei încep cu Tulburel!

Organizator:               C.I.E. „Moldexpo” S.A.

Susţinere oficială:       Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova

Partener:                   Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova

Obiectivele şi sarcinile Festivalului:

-           A adera la valorile promovate de festivalurile vinurilor tinere din ţările cu tradiţii vinicole din lume, precum Cehia, Franţa, Georgia, Italia, Kazahstan, Spania, Ukraina;

-           Menţinerea şi consolidarea prestigiului producţiei vinicole din Moldova;

-           Promovarea culturii de consum a vinului;

-           Extinderea Sărbătorii Naţionale a Vinului;

-           Crearea unei sărbători în stil naţional, cu dispoziţie şi colorit deosebit.

Festivalul va oferi locuitorilor şi oaspeţilor Chişinăului o sărbătoare populară inedită, care va contribua la familiarizarea vizitatoriilor evenimentului cu varietatea de vinuri şi bucate moldoveneşti, precum şi va promova tradiţiile culturale naţionale.

De mii de ani pe aceste meleaguri, toamna, se dă cep la butoaie. Festivalul Tulburel, care începe cu acest frumos obicei, este organizat în spiritul tradiţiilor ţărăneşti ale meleagului moldav. Ajuns în acest an la ediţia a V-a, Festivalul şi-a demonstrat viabilitatea, a devenit un eveniment pitoresc, plin de vervă şi voie bună, sărbătoare cu adevărat îndrăgită de populaţie.

Organizatorii au avut grija de confortul consumatorilor, creînd condiţii decente, care sunt, cu adevărat, propice promovării culturii de consum a vinurilor şi bucatelor. Vedem aici o infrastructură dezvoltată, cu spaţii bine amenajate, acoperite şi, în acelaşi timp, în sînul naturii.

Spaţiul Festivalului include câteva zone:

Food zone – Degustarea vinurilor tinere și a bucatelor naţionale: carne la grătar, sarmale, plăcinte, legume, fructe.

Fun zone – Spaţiu pentru concerte, unde va suna muzică  populară, precum și spectacole muzicale prezentate de teatrul ION CREANGĂ etc. care vor încinge atmosfera de sărbătoare a evenimentului.

Hand made zone – Suvenire, obiecte de artizanat din lemn, ceramică, articole textile în stil naţional; bijuterii, lucrate manual.

Foto zone - realizată sub forma unei case în stil național, pe fonul căreia vă puteți face o fotografie care să vă amintească de Festivalul vinului tânăr Tulburel - 2017.

Regele Festivalului este, fireşte, tulburelul. Deliciile licorii lui Bahus vor fi completate cu dulciuri, propuse de producători autohtoni de patiserie.

https://www.youtube.com/watch?v=ljFrq0OcUjE

Toţi vizitatorii vor avea parte de emoţii de neuitat!

Programul Festivalului: 29 septembrie - 1 octombrie 2017: 10:00 – 22:00.

Ceremonia de inaugurare a Festivalului Tulburel va avea loc vineri, 29 septembrie, cu începere de la ora 16:00

Ratele de schimb (Banca Nationala)

USD 1 17.2774
EUR 1 20.345
RON 1 4.389
RUB 1 0.2935

Meteo (Chisinau)

Thu, 14/12
°C
mm
, m/s