Instruirea echipei ODIMM de către experții UE

Experții UE instruiesc echipa ODIMM privind crearea unui model de cluster în Republica Moldova

În perioada 6 – 8 noiembrie, 2017, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) cu suportul Instrumentului de Asistență Tehnică și Schimb de Informații al Uniunii Europene (TAIEX) a organizat o sesiune de instruire cu privire la generarea unui model de cluster în Republica Moldova. La instruire au participat membrii echipei ODIMM, reprezentanți ai Rețelei de Incubatoare de Afaceri din Moldova (RIAM) și ai Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Atelierul de lucru este primul eveniment din seria de misiuni organizate cu suportul TAIEX și are drept scop identificarea direcțiilor de dezvoltare regională și construirea unui model de colaborare cu participarea activă a mediului de afaceri autohton.

Experții TAIEX, Daniel Coșniță, Președinte al Asociației Clusterelor (România) și Tim Buyse, Consilier pe Politici Economice și Inovare SERV (Belgia) au prezentat factorii de succes în generarea unui cluster și rolul autorităților publice locale în susținerea dezvoltării regionale în Uniunea Europeană.

Potrivit organizatorilor, vor fi desfășurate o serie de sesiuni de instruire și informare, în urma cărora echipa de lucru va elabora o cartografiere a modelelor de cluster cu potențial de dezvoltare la nivelul celor patru regiuni din Republica Moldova.

Clusterele sunt concentrări geografice de instituţii şi companii interconectate, dintr-un anumit domeniu. Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite şi alte entităţi importante din punct de vedere al concurenţei. Acestea includ, spre exemplu, furnizori de input-uri specializate, cum ar fi componente, maşini şi servicii sau furnizori de infrastructură specializată. Clusterele inserează instituţii guvernamentale şi de alte tipuri – precum universităţi, agenţii de dezvoltare, furnizori de instruire profesională şi patronate care asigură instruire specializată, educaţie, informaţie, cercetare şi suport tehnic.

Departamentul Comunicare și RP ODIMM

Ratele de schimb (Banca Nationala)

USD 1 17.6425
EUR 1 20.7556
RON 1 4.4747
RUB 1 0.2942

Meteo (Chisinau)

Sat, 18/11
2 °C
765mm
, 1m/s