Serviciul Fiscal a început monitorizarea zonelor de agrement din țară

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a început monitorizarea și controlul zonelor de agrement din țară, instalînd peste 20 de posturi fiscale în această săptămînă, notează Noi.md.

Potrivit unui comunicat al SFS, citat de Noi.md, scopul acțiunilor de specialitate este asigurarea unei administrări eficiente a contribuabililor, stabilirea și prevenirea cazurilor de încălcare a prevederilor legislației în vigoare și conformarea agenților economici care prestează diverse servicii de agrement.

Astfel, în temeiul informației disponibile, SFS a identificat riscurile de neconformare prezente în activitatea agenților economici, prestatori ai serviciilor de agrement, cum ar fi zone de recreere, centrele de distracții, aqua-parkuri și altele.

În acest context, inspectorii fiscali au analizat indicatorii declarați de către 175 de agenți economici din domeniul respectiv. În consecință, au fost identificate următoarele riscuri asociate agenților economici prestatori de servicii de agrement: nedeclararea tuturor veniturilor obținute – 14 agenți economici; declară pierderi sau o pondere scăzută a nivelului profitabilității – 40 agenți economici; nerespectarea regulilor de efectuare a decontărilor bănești în numerar (neutilizarea mașinii de casă și control); riscul achitării salariului în plic (conform analizelor efectuate, se constată calcularea salariilor medii a angajaților considerabil mai mici comparativ cu salariul mediu pe economia națională (la 109 contribuabili salariul mediu lunar este de pînă la 2360 de lei, la 84 contribuabili – salariul mediu lunar este de pînă la 2608 de lei – cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real pentru anul 2017, iar 42 de contribuabili nu au prezentat sau au prezentat indicatori nuli în „Darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate”; prezența fenomenului „munca la negru”.

Conform informațiilor disponibile, și anume a dărilor de seamă prezentate la organul fiscal, la 66 de agenți economici figurează 1-5 angajați, iar 20 de contribuabili nu declară angajați, deși au înregistrat venit, 10 contribuabili persoane fizice prestează servicii de agrement fără a fi înregistrați sub o anume formă organizatorico-juridică; din 18 contribuabili monitorizați prin prisma postului fiscal (2017), 11 contribuabili au înregistrat creștere semnificativă a volumului vînzărilor comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, iar 3 contribuabili au stopat activitatea.

Astfel, pe parcursul lunilor iunie-iulie curent, în vederea diminuării riscurilor de încălcare a prevederilor legislației, activitatea agenților economici, prestatori ai serviciilor de agrement, va fi monitorizată prin prisma controalelor fiscale inopinate și instituirea posturilor fiscale.

În acest context, SFS recomandă agenților economici care prestează servicii în locurile de agrement să se conformeze și să presteze servicii legal.

Sursa: Noi.md

Redacţia site-ului YP.MD
[email protected]
+373-22-737794
Varo-Inform
Cerere de amplasare a publicităţii

Ratele de schimb (Banca Nationala)

USD 1 16.6631
EUR 1 19.3301
RON 1 4.1508
RUB 1 0.2622

Meteo (Chisinau)

Sat, 21/07
28 °C
756mm
NW, 4.1m/s